Testează-ţi părinţii! Diabetul de tip 2 şi hepatita C sunt boli îngemănate

Pacienţii cu diabet de tip 2 trebuie testaţi obligatoriu pentru hepatita virală C – este concluzia unor cercetări de specialitate.

Atât în România, cât şi la nivel mondial, categoria cea mai expusă la virusul hepatitic C este cea a persoanelor născute în perioada 1945-1965. Datele oficiale arată că trei pătrimi dintre cei 3,5 milioane de bolnavi de hepatita C din SUA fac parte din această categorie de vârstă. De asemenea, cele mai multe decese cauzate de hepatita C se înregistrează printre persoanele născute în perioada 1945-1965. Centrul American pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor atrage atenţia asupra importanţei testării, mai ales pentru persoanele născute în perioada 1945-1965. Este important ca medicii de familie să cunoască aceste date şi să le recomande pacienţilor pe care îi au în îngrijire să se testeze pentru hepatitele virale B sau C. Însă, dacă medicul nu le recomandă părinţilor noştri testarea, iniţiativa ar trebui să vină din partea noastră, în special dacă suferă de diabet. Datele referitoare la infecţiile cu virus hepatitic C sunt alarmante. Statisticile europene arată că România se află pe primele locuri la numărul de infecţii cu virus hepatitic B sau C. Ţara noastră se clasează pe locul al doilea în Europa, după Italia. La hepatita C. În România, prevelenţa HCV este de 3,2%, faţă de 2.2% în Grecia, 2% în Slovacia şi 0,1% în Belgia.

Studiile medicale arată că aproximativ 33% dintre pacienţii cu hepatită cronică cu virus C au diabet zaharat de tip 2. De asemenea, 50% dintre cei cu ciroză hepatică suferă de diabet de tip 2.
Risc crescut de cancer hepatic

Apariția diabetului zaharat la pacienții cu hepatită cronică poate fi un semn de dezvoltare a cancerului de ficat. Cercetările internaționale arată că persoanele de peste 40 de ani cu hepatita C prezintă risc de trei ori mai mare de a avea diabet zaharat comparativ cu cei neinfectați.

Fundaţia Baylor Marea Neagră oferă testări gratuite pentru HIV şi hepatitele virale B şi C în trei centre din Dobrogea:

  1. Centrul de Excelenţă Baylor – Constanţa, str. Prelungirea Liliacului nr 10 (zona Doraly); program testări – luni -joi: 8.30-11.30; pentru programări sunaţi la 691.730. De asemenea, vă puteţi programa pe www.fundatiabaylor.ro
  2. Centrul de testare Baylor, bd. Tomis nr.143, Policlinica 1, cabinet 243 (Spitalul Judeţean Constanţa); program testări: luni: 8.30-13.30, miercuri: 12.30-16.30
    joi: 8.30-16.00; pentru programări sunaţi la 691.730
    . De asemenea, vă puteţi programa pe www.fundatiabaylor.ro
  3. Centrul de testare Baylor, str. 1848 nr. 32, Spitalul Judeţean Tulcea, secţia de boli infectioase; Program testări: luni-joi: 8.00-13.00; pentru programări sunaţi la 532.345

Pentru Fundaţia Baylor Marea Neagră, munca şi lupta împotriva hepatitelor virale B şi C, dar şi a bolilor asociate, sunt constante. În cei zece ani de la înfiinţarea Programului de Consiliere, Testare Voluntară şi Gratuită şi Îngrijire a Pacienţilor cu hepatite, Fundaţia Baylor a investit în această componentă a activităţii sale aproape 2 milioane USD. Suma reprezintă testarea gratuită, identificarea pacienţilor reactivi, diagnosticarea celor infectaţi cu virusurile hepatitice B şi C, dar şi îngrijirea lor.

În ultimii 10 ani, peste 65.000 de dobrogeni s-au testat gratuit la Baylor pentru HIV, hepatita virală B sau hepatita virală C. Peste 4.500 dintre ei au avut rezultate reactive la unul dintre cele trei virusuri, ceea ce dovedește cât de mare este răspândirea acestor infecții în rândul dobrogenilor.

 

 

Share

Articole similare