Antibioticele și terapia antiretrovirală

Pacienţii care urmează tratamentul antiretroviral solicită într-o mai mare măsură atenţia şi cunoştinţele medicului, ştiut fiind faptul că ARV prezintă un risc crescut de a interacţiona cu alte medicamente administrate concomitent, pentru tratarea altor probleme de sănătate. Două sau mai multe medicamente administrate concomitent pot avea ca rezultat o modificare a eficacității sau a efectelor secundare. Trebuie să ţinem cont în permanenţă de riscul apariţiei unor efecte secundare grave sau interacțiuni care pot face ca unul sau ambele medicamente să devină ineficiente sau toxice. Medicul specialist trebuie să verifice posibilele interacţiuni înainte de a introduce un nou medicament în planul de tratament al unei persoane seropozitive. Este foarte important ca medicii specialişti să cunoască starea pacientulu: atât faptul că trăieşte cu HIV cât şi tratamentul ARV urmat de acesta; numai astfel va putea face cele mai bune recomandări de tratament concomitent, reducând la minim interacţiunile nedorite. În continuarea articolului „Infecţia cu HIV şi prescripţiile de bronhodilatatoare. Ce pot face medicii de familie?”, doctorul Emanoil Vasiliu, medic primar pneumolog la Fundaţia Baylor Marea Neagră, prezintă în cele ce urmează, pentru uzul specialiştilor care tratează afecţiuni pulmonare la pacienţii cu HIV şi al medicilor de famile care au în îngrijire şi persoane infectate cu HIV informaţii esenţiale despre interacţiunea antibioticelor cu tratamentului ARV.

La persoanele infectate cu HIV infecțiile bacteriene sunt mai frecvente, cu manifestări clinice accentuate și evoluție severă, comparativ cu pacienții sero-negativi HIV.  La persoanele care trăiesc cu HIV, în condițiile unei aderențe scăzute la terapia antiretrovirală, contextul general de apariție a infecțiilor respiratorii bacteriene a fost caracterizat de gradul avansat de imunodepresie, nivelul înalt de replicare virală a HIV, prezența evenimentelor clinice SIDA-asociate.

Plămânul este organul cel mai frecvent afectat de complicațiile infecțioase și neinfecțioase asociate cu infecția cu HIV.  Pneumonia bacteriană este în prezent cea mai întâlnită cauză de infecție la persoanele infectate HIV.  Persoanele infectate cu HIV prezintă infecții bacteriene respiratorii care au abateri de la forma clasică a acestora (clinic, biologic, și radiologic). Infecțiile bacteriene sunt determinate cel mai frecvent de: Streptococcus pn., Haemophilus inf., Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus. Tratamentul antibiotic inițial va fi îndreptat împotriva acestor agenți patogeni. Tratamentul este similar cu cel al pacienților cu același diagnostic dar fără infecție cu HIV.

Erorile în folosirea antibioticelor antimicrobiene sunt:

  1. Lipsa diagnosticului clinic;
  2. Lipsa diagnosticului bacteriologic;
  3. Indicații nejustificate;
  4. Alegerea greșită a antibioticelor;
  5. Greșeli în schema terapeutică;
  6. Abuz în profilaxia cu antibiotice;
  7. Greșeli de administrare.

Foarte importantă este evitarea interacțiunilor antibioticelor cu medicamentele antiretrovirale (www.druginteractions.org).  Astfel:

Azitromicina:

  • nu se asociază cu: Invirase
  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Kaletra
  • ajustarea dozelor cu: Edurant, Odefsey

Claritromicina:

  • nu se asociază cu: Invirase
  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Biktavy, Celsentri, Descovy, Edurant, Genvoya, Intelence, Invirase, Kaletra, Norvir, Odefsey, Prezista, Reyataz, Stocrin, Strilbild, Tybost, Viramune, Viread.

Clindamicina:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu : Aptivus, Crixivan, Genvoya, Intelence, Invirase, Kaletra, Norvir, Prezista, Reyataz, Stocrin, Stribild, Telzir, Tybost,

Clofazimina:

  • nu se asociază cu: Invirase
  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Kaletra, Reyataz

Dapsona:

  • nu se asociază cu: Invirase
  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Retrovir, Videx, Zerit

Doxiciclina:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Intelence, Stocrin, Videx, Viramune

Eritromicina:

  • nu se asociază cu: Invirase
  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Aptivus, Celsentri, Ceixivan, Edurant, Genvoya, Kaletra, Norvir, Odefsey, Prezista, Reyataz, Stocrin, Stribild, Telzir, Tybost, Viramune.

Flucloxacilina:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Ziagen

Gentamicina:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Strilbild, Viread

Kanamicina:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Strilbild, Viread

Metronidazol:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Aptivus, Kaletra, Norvir, Prezista, Telzir

Moxifloxacina:

  • nu se asociază cu: Invirase
  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Aptivus, Intelence, Kaletra, Reyataz, Sustiva

Nitrofurantoina:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Retrovir, Videx, Zerit

Ofloxacina:

  • nu se asociază cu: Invirase.
  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Kaletra, Reyataz.

Streptomicina:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Strilbild, Viread.

Sulfadiazina:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Biktavy, Descovy, Emtriva, Epivir, Genvoya, Odefsey,  Retrovir, Strilbild, Viread, Zerit

Telithromicina:

  • nu se asociază cu: Invirase
  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Aptivus, Celsentri, Crixivan, Edurant, Genvoya, Intelence, Kaletra, Norvir, Odefsey, Prezista, Reyataz, Stocrin, Strilbild, Telzir, Tybost, Viramune

Tetraciclina:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Videx

Trimethoprim/Sulfamethoxazol:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Odefsey, Retrovir, Zerit

Vancomicina:

  • potențială interacțiune (monitorizare) cu: Retrovir, Strilbild, Viread

Emanoil Vasiliu apreciază că: „Instrumentele şi resursele pe care HIV Drug Interactions, https://www.hiv-druginteractions.org, le pune la dispoziţia medicilor joacă un rol important în prescrierea celui mai potrivit tratament. Aceste resurse ce pot fi accesate gratuit sunt cuprinzătoare şi constant actualizate. În acest fel, medicii care au în îngrijire pacienţi cu HIV pot evita riscurile coadministrării de medicamente a căror interacţiune să pună viaţa pacientului în pericol, să îi creeze discomfort sau să diminueze eficacitatea tratamentului ARV. Trebuie să verificăm împreună cu pacientul ce medicamente mai foloseşte, având grijă ca antibioticul recomandat să nu interacţioneze cu terapia antiretrovirală.        

 

Diagramele de interacțiune oferă o imagine de ansamblu a interacțiunilor dintre medicamentele pentru HIV și alte medicamente coadministrate comedicările listate în instrumentul de interacțiune.

Resursele sunt accesibile de pe PC, tabletă şi telefon, aplicaţia furnizând ca răspuns la interogări atât un tabel compelx al interacţiunilor cunoscute între tratamentul ARV şi antibioticele coadministrate, cât şi fişe informative conţinând, pentru fiecare pereche medicament ARV – antibiotic, informații care au fost colectate din prospectele produselor, din literatura publicată privind dozele autorizate, precum şi, acolo unde există informaţii, o descriere a interacţiunilor raportate, cu detalii legate de numărul de cazuri, dozaj, reacţii. Medicii pot descărca interogările şi în format *.pdf.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

« Inapoi la lista