Pompierul Zahăr Ars revine în grădinițele din județul Constanța

Pompierul Zahăr Ars își continuă și în 2015 aventurile în grădinițele din județul Constanța.

Demarat în 2013 în grădinițele din satele și comunele constănțene, când a înregistrat un succes răsunător, continuat în 2014 în unitățile de învățământ preșcolar din localitățile din zona costieră a Mării Negre proiectul își propune să atingă în 2015 un număr mai mare de beneficiari.

Astfel, dacă în 2013 piesa de teatru în care personajele Regina Zurluzi, paznicul ei, Dragonul, Doctorul Băndăjescu și Pompierul Zahăr Ars și  Dințosul, seful trupei de microbi a fost susținută în fața a peste 900 de copii, în 2014 numărul acestora a depășit cu puțin 1000 de spectatori, iar în 2015 această cifră va fi cu siguranță cu mult mai mare.

Trebuie menționat că acesta este singurul proiect de educație pentru sănătate pentru copii de la noi din țară, derulat prin intermediul teatrului de păpuși.

Pentru ca totul să se deruleze în cele mai bune condiții echipele de voluntari păpușari se întâlnesc săptămânal și fac repetiții. Voluntarii au fost selectați din rândul elevilor de la liceele constănțene.

După reprezentați copiii primesc pachețele cu produse de igienă, respectiv  periuță, pastă de dinți, săpun, șervețele iar cadrele didactice care doresc pot primi un CD cu piesa de teatru filmată.

Share

Articole similare