Ziua de luptă împotriva „ucigaşului uitat al copiilor”

Pneumonia este o boală cu cauze virale, bacteriene sau fungice, care poate surveni la orice vârstă. Aceasta este periculoasă în special pentru copiii sub 5 ani şi poate fi prevenită prin imunizare.

Ziua mondială de luptă împotriva pneumoniei (World Pneumonia Day), marcată anual pe 12 noiembrie, este una dintre iniţiativele Organizației Mondiale a Sănătății. Organizaţia Mondială a Sănătăţii marchează această zi din 2009 şi şi-a propus ca obiectiv, împreună cu UNICEF, să reducă sub 3 la mie mortalitatea infantilă provocată de pneumonie la categoria de vârstă 0-5 ani până în anul 2025.

Uşor de prevenit, uşor de tratat, pneumonia are un impact major asupra societăţii:

  • 15% din totalul deceselor înregistrate anual în rândul copiilor sub 5 ani sunt provocate de această boală;
  • 920 000 de decese la copiii sub 5 ani au fost înregistrate în 2015 la nivel global.

Doctorul Emanoil Vasiliu, medic primar pneumolog la Fundaţia Baylor Marea Neagră, a declarat: „Ne alăturăm profesioniştilor care recomandă pe lângă imunizare şi alimentaţia sănătoasă a copiilor şi corecta informare a părinţilor! Doar astfel putem preveni eficient pneumonia. Haideţi să facem ceea ce este necesar pentru a ne asigura că permitem tuturor copiilor din comunitate să devină adulţi sănătoşi!

Vaccinurile pneoumococice conjugate, aprobate pentru imunizare, sunt folosite în peste 100 de ţări. În România, acestea au fost incluse din 2017 în programul naţional de vaccinare, fiind administrate gratuit.”

Se constată că doar 1 din 5 părinţi poate recunoaşte semnele acestei boli (la nivel global): respirație dificilă, tuse, febră, dureri de cap, frison, pierderea poftei de mâncare, convulsii.

La noi în ţară, colaborarea dintre medicina de familie şi părinţi poate schimba datele statistice înregistrate până acum, date din care reiese că România încă înregistrează cea mai mare rată de mortalitate infantilă dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Din datele Societăţii Române de Pediatrie (SRPED), este alarmant faptul că această boală are încă o incidenţă ridicată în România, unde la nivelul anului 2010, 29% dintre cazurile de mortalitate infantilă la categoria de vârstă 0-5 ani au fost provocate de pneumonie. Chiar dacă, în decursul unui deceniu, s-au înregistrat progrese, cifrele îngrijorătoare încă se menţin pentru o boală care poate fi prevenită şi tratată cu uşurinţă.

« Inapoi la lista