Se reiau grupurile de informare la Baylor

Echipa Baylor va relua în perioada următoare întâlnirile grupurilor de informare pentru pacienții cu hepatita B și C.

Primele două întâlniri au fost programate pentru marți, 22 septembrie și sunt destinate pacienților cu hepatita B care au fost diagnosticați în 2015, urmând ca alte două sesiuni destinate acestor pacienți să fie organizate până la sfârșitul anului.

Persoanele depistate cu infecție cu virusul hepatitic B care doresc să se înscrie la sesiunile de informare o pot face sunând la nr. de telefon 0241 691 730 sau completând formularul de contact în care trebuie să precizeze că doresc să se înscrie la sesiunile de informare.

La sesiuni vor fi prezenți medici și psihologi din cadrul Fundației Baylor, precum și membrii ai echipei de testare. Specialiștii Baylor sunt interesați de stadiul demersurilor pe care pacienții le-au făcut după primirea rezultatelor la testarea rapidă, dacă au întâmpinat probleme în demersul intrării pe terapie, dacă au solicitat ajutor și dacă l-au primit.

De asemenea este o ocazie pentru reprezentanții Centrului de Excelență Baylor de a relua discuțiile legate de prevenirea infecției cu hepatită B, de importanța vaccinării, a diagnosticării complete și a administrării cât mai rapide a tratamentului pentru a evita apariția complicațiilor.

În plus aceste întâlniri reprezintă și un schimb de experiență între pacienți, pentru că aceștia vor avea ocazia să vadă cum au acționat alte persoane care se află în aceeași situație și cum s-a derulat viața lor de la aflarea diagnosticului și până în prezent.

“Participarea la grupurile de informare ale Baylor mi-a oferit posibilitatea să înțeleg că nu sunt singur în lupta cu această boală, că sunt numeroase persoane care se află în aceeași situație. Am aflat  cum au depășit depășit obstacolele întâmpinate și cum au putut ajunge la o stare de normalitate și echilibru în viața personală. De asemenea am întâlnit la Baylor o echipă cu experiență la care pot apela oricând pentru a găsi soluții la problemele cu care mă confrunt. Am fost însă foarte contrariat când am văzut că sunt unele persoane care preferă să ignore diagnosticul și nu fac nimic pentru a se trata”, a declarat unul dintre  beneficiarii Baylor care a participat anul trecut la grupurile de informare.

Tot în perioada următoare vor mai fi organizate alte patru grupuri de informare pentru pacienții cu hepatita C.

« Inapoi la lista