Familia şi diabetul, tema din acest an a Zilei Mondiale a Diabetului

Marcăm astăzi Ziua Mondială a Diabetului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Federaţia Internaţională a Diabetului au avut pentru prima data această iniţiativă pe 14 noiembrie 1991.

Tema din acest an evidenţiază rolul pe care îl are familia atât în adoptarea unui stil de viaţă sănătos, pentru a evita factorii de risc ce pot conduce la prediabet şi diabet cât şi în gestionarea cu succes a acestei boli cronice de către persoanele diagnosticate cu diabet de tip I sau diabet de tip II.

Diabetul reprezintă o preocupare şi pentru echipa Fundaţiei Baylor Marea Neagră. Echipa noastră are în îngrijire persoane cu boli cronice, în principal infecţii cu HIV, VHB şi VHC. 

Pentru aceste persoane, instalarea diabetului de tip 2 ar complica mai mult managementul bolilor de care deja suferă, şi de aceea am lansat în 2019 un nou proiect în cadrul căruia monitorizăm starea beneficiarilor şi stilul de viaţă pentru a le putea veni în ajutor diagnosticând, dacă este cazul, faza de prediabet, care, corect gestionată, este una reversibilă din fericire.

Ne străduim astfel să rezolvăm, pentru persoanele care primesc servicii la Baylor, una dintre principalele probleme legate de diabetul de tip 2, şi anume diagnosticarea târzie a acestei boli. Diabetul zaharat este frecvent diagnosticat târziu şi, motiv pentru o şi mai mare îngrijorare, doar jumătate dintre cazurile de diabet ajung să fie depistate”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, directorul executiv.

Diabetul trebuie să ne preocupe pe toţi deoarece:

  • este o boală cronică gravă, caracterizată de hiperglicemie
  • persoanele cu diabet dezvoltă complicații care afectează sistemul cardiovascular, rinichii, vederea, sistemul nervos periferic
  • riscul de a dezvolta o boală cardiovasculară este de 3 ori mai mare la persoanele cu diabet
  • insuficiența renală este de 10 ori mai frecventă în rândul persoanelor cu diabet
  • 1 din 3 persoane cu diabet se va confrunta cu o formă de pierdere a vederii, de-a lungul vieții
  • în lume, la fiecare 30 de secunde se întâmplă o amputație la nivelul picioarelor, ca urmare a diabetului

Studiul efectuat de Federația Internațională de Diabet în 2018 arată că 1 din 3 părinți nu recunosc semnele diabetului zaharat, iar 4 din 5 au dificultăți în a le recunoaște, deși majoritatea au cazuri de diabet în familie. Semne care vă ajută să recunoaşteţi diabetul:

  • Senzaţia anormală de sete
  • Senzaţia de gura uscată
  • Scăderea bruscă în greutate
  • Urinare frecventă
  • Lipsă de energie
  • Oboseală nejustificată
  • Senzaţie constantă de foame
  • Vedere încețoșată
  • Vindecare lentă a rănilor
  • Infecții frecvente la nivelul pielii
  • Senzație de înțepături sau amorțeală la nivelul mâinilor și al picioarelor.

Medicii recomandă ca, imediat ce sunt observate semne dintre cele prezentate mai sus şi care pot indica prezența diabetului, să vă adresaţi medicului specialist. 

Cife îngrijorătoare în România:

Rezultatele studiului national de prevalenţă a diabetului (PREDATORR) arată că aproape 2 milioane de oameni suferă de diabet.

Prin urmare, prevalenţa bolii este de 11.6% la populația adultă (20-79 de ani), în vreme ce, la nivel european, media este de 6.8%, şi la nivel global este de 8,8%, conform datelor raportate de Federația Internațională de Diabet.

Din totalul cazurilor de diabet, aproximativ 10% sunt de diabet tip 11 – afecțiune care apare de regulă în copilărie și adolescență. Cele mai multe cazuri, 90%, sunt de diabet tip 22, care apare în general la adulți.

« Inapoi la lista