Dr. Mark Kline, fondatorul Centrului de Excelenţă Clinică Baylor din Constanţa, în zi aniversară

A înfiinţat la Constanţa primul Centru de Excelenţă Clinică dintr-o reţea globală

Dr. Mark Kline a înfiinţat Centrul de Excelență Clinică Baylor din Constanţa, primul din reţeaua BIPAI, din dorința de a-i ajuta pe copiii infectați cu HIV pe care i-a întâlnit în prima sa vizită în România la sfârșitul anilor nouăzeci. Acest centru a devenit cea mai mare clinică pediatrică pentru îngrijirea și tratarea infecției cu HIV din Europa.

Centrul din România este cel mai matur centru din rețeaua Baylor. BIPAI România, prin Fundația Baylor Marea Neagră, continuă să asiste pacienții care, la data înfiinţării, erau copii sau adolescenţi. Serviciile medicale şi psihosociale au fost adaptate pentru a veni în întâmpinarea unor nevoi diferite, pe măsură ce beneficiarii au devenit adulți.

Un deceniu de la preluarea funcţiei de medic-şef al unuia dintre cele mai mari spitale pediatrice

La începutul lunii iulie 2009, dr. Mark Kline a acceptat să preia funcţia de medic-şef la Spitalul Pediatric Texas (Texas Children’s Hospital, TCH), şi anul acesta aniversează un deceniu de când îşi îndeplineşte, din această funcţie, misiunea de a asigura cea mai bună îngrijire pentru pacienţii copii.

Mark A. Wallace, Preşedinte şi Director General la Spitalul Pediatric Texas a declarat: „În cei 55 de ani de existenţă a Spitalului Pediatric Texas, dr. Kline a fost precedat de alţi doi medici vizionari, Dr. Ralph Feigin și Dr. Russell Blattner. Ei au contribuit la dezvoltarea meteorică a instituţiei. Era greu de găsit un profesionist care să preia funcţia răspunzând unui nivel foarte ridicat al aşteptărilor noastre după cei doi predecesori. Dr. Kline a reuşit! Reflectând asupra schimbărilor înregistrate în acest timp, putem spune cu convingere că dr. Kline va reuşi să lase în urma sa o moştenire care va avea o influenţă pozitivă profundă nu doar asupra copiilor din comunitatea noastră ci din întrega lume. Mark Kline a stabilit un nou standard de îngrijire pediatrică, contribuind astfel la îmbunătăţirea vieţii unui număr foarte mare de copii precum şi a familiilor acestora.

Dr. Kline este autorul uneia dintre transformările organizaţionale cu cea mai mare influenţă asupra rezultatelor TCH prin efortul de a clădi o cultură a colaborării. A făcut o prioritate din a evidenţia importanţa colaborării şi a creării de parteneriate în cadrul departamentelor şi în întregul sistem spitalicesc. A reuşit în acest fel să revigoreze activitatea celui mai mare spital pediatric. Înfiinţat în 1954, Spitalul Pediatric din Texas este unul dintre cele mai mari, cele mai bune și cu cea mai cuprinzătoare ofertă de servicii dintre spitalele pediatrice din SUA, cu peste 3,7 milioane de pacienți anual.

Învăţământul medical a luat avânt sub îndrumarea sa

Pe parcursul mandatului de medic şef al doctorului Kline, relaţia de colaborare cu Colegiul de Medicină Baylor, care datează de la fondarea TCH, a înflorit.

Sub îndrumarea doctorului Kline, numărul de cadre didactice de la Departamentul de Pediatrie al  Colegiului de Medicină Baylor a crescut cu 143%, corpul didactic ajungând la 1.429 de membri, în vreme ce numărul candidaţilor pentru rezidenţiat în cadrul TCH a înregistrat şi el o creştere de trei cifre, ajungând la 1.000 în 2019.

Mark Kline este în continuare în căutarea unor soluţii pentru probleme globale de sănătate

Dr. Kline se dovedeşte neobosit în efortul de a îndeplini misiunea Spitalului Pediatric Texas (TCH) de a oferi îngrijire celor care au cea mai mare nevoie.

În 2014, la izbucnirea epidemiei de Ebola, dr. Kline s-a concentrat pe această problemă, jucând un rol esenţial în crearea unei unităţi de izolare de ultimă generaţie pentru boli foarte contagioase. Aceasta permite TCH să ofere îngrijirile necesare copiilor asigurând, în acelaşi timp, protecţia necesară pentru membrii familiilor acestora şi pentru comunitate.

BIPAI împlineşte 20 de ani

În acest an aniversăm şi 20 de ani de la înfiinţarea Iniţiativei Internaţionale pentru Copiii cu SIDA la Colegiul de Medicină Baylor și la Spitalul Pediatric Texas BIPAI (Baylor International Pediatric AIDS Initiative at Texas Children’s Hospital).

Fondată de dr. Kline în 1999, organizaţia cu sediul în Houston, Texas, desfăşoară proiecte în 14 ţări. BIPAI oferă servicii medicale de înaltă calitate pentru HIV/SIDA, tuberculoză şi alte afecţiuni grave pentru sute de mii de copii şi pentru familiile acestora în întreaga lume.

« Inapoi la lista