Consiliere, testare voluntară şi gratuită, confidențială și rapidă pentru HIV și hepatitele B și C

Oricine se poate testa pentru HIV și hepatitele B și C la Baylor. Trebuie doar să se programeze.

Timpul alocat pentru consiliere îi oferă fiecărei persoane testate prilejul să afle multe informații utile despre aceste infecții: cum se transmit și ce poate face ca să nu se expună pe viitor. Cei care au rezultate modificate primesc asistență în a face investigațiile medicale necesare pentru a avea un diagnostic final.

La Fundaţia Baylor Marea Neagră se desfăşoară, în cadrul acestui program, acţiuni menite să crească gradul de conştientizare asupra importanţei testării în depistarea hepatitelor virale şi HIV. Printre beneficiarii acestor acţiuni se regăsesc: rezidenţi şi angajaţi ai căminelor pentru persoane vârstnice, rezidenţi şi personal din centrele de plasament, medici, asistenţi medicali.

A ști dacă ai HIV sau hepatita B sau C înseamnă că te poți trata și nu mai transmiți infecția și altora.

Până la jumătatea anului 2018 peste 70.000 de dobrogeni s-au testat gratuit la Baylor pentru HIV, hepatita virală B sau hepatita virală C. Donează şi tu echivalentul a 10 euro, costul mediu al unei testări!

« Inapoi la lista