Love Plus – un partener de nădejde al Fundației Baylor

O nouă donație de prezervative pentru beneficiarii fundației a fost făcută de Love Plus. 21600 de prezervative au fost puse la dispoziția departamentelor psihosocial, medical și de testare rapidă, astfel încât acestea să ajungă în cel mai scurt timp la persoanele care au nevoie de ele.

“Tinerii ar trebui să înteleagă că folosirea prezervativului nu este o modă sau o obligație, ci o opțiune. Dar ceea ce este important este faptul că această opțiune denotă responsabilitate, cunoaștere, dorința de a fi sănătos și grija față de propria persoană. Este o opțiune care face diferența între o tinerețe frumoasă, plină de visuri și planuri de viitor și o tinerețe măcinată de grija zilei de mâine și de teama că tot ceea ce ai visat și dorit pentru tine nu mai poate deveni realitate. Asa că, gândește-te de două ori atunci când alegi sexul neprotejat!” – Luiza Vlahopol, Psiholog – Coordonator Departament Psihosocial, Fundația Baylor Marea-Neagră.

Prezervativele vor fi distribuite către aproximativ 800 de beneficiari ai serviciilor medicale și psihosociale ale fundației, respectiv persoanele adulte infectate HIV, precum și partenerii acestora. Aceleași mijloace de prevenire a infecțiilor cu transmitere sexuală vor primi și cele peste 7000 de persoane din Constanța și Tulcea care se estimează că vor veni în 2014 la testarea gratuită pentru HIV și hepatite.
Trebuie reținut faptul că pentru persoanele infectate cu HIV sau cu virusurile hepatitice B şi C, prezervativul este singurul mijloc prin care se poate preveni în cuplu transmiterea virusurilor sau suprainfectarea.
Pe lângă protecția împotriva transmiterii acestor infecții, prezervativul ajută femeile să evite sarcinile nedorite.

Cel mai important aspect este acela că partenerii de la Love Plus cunosc importanța continuității în folosirea acestei metode de prevenire, mai ales pentru persoanele infectate, dar si pentru cele sănătoase. De aceea, începând din 2012, în Centrul de Excelență Baylor există în permanență prezervative Love Plus pe care echipa le poate oferi gratuit în orice moment beneficiarilor.

Share

Articole similare