#ÎmpreunăEliminămHepatita

În ultimii ani, auzim permanent voci cu autoritate din domeniul sănătății care menționează  veșnic-promisele „planuri de bătaie” în depistarea precoce și tratarea hepatitelor virale. Cu toate acestea, depistarea rămâne în mare măsură întâmplătoare, vaccinurile anti-hepatita B lipsesc de pe piață și tratamentul este oferit pe baza unor criterii foarte restrictive.

Pentru Fundaţia Baylor Marea Neagră, munca şi lupta împotriva hepatitelor virale B şi C sunt constante. În cei zece ani de la înfiinţarea Programului de Consiliere, Testare Voluntară şi Gratuită şi Îngrijire a Pacienţilor cu hepatite, Fundaţia Baylor a investit în această componentă a activităţii sale aproape 2 milioane USD. Suma reprezintă testarea gratuită, identificarea pacienţilor reactivi, diagnosticarea celor infectaţi cu virusurile hepatitice B şi C, dar şi îngrijirea lor.

În ultimii 10 ani, peste 65.000 de dobrogeni s-au testat gratuit la Baylor pentru HIV, hepatita virală B sau hepatita virală C. Peste 4.500 dintre ei au avut rezultate reactive la unul dintre cele trei virusuri, ceea ce dovedește cât de mare este răspândirea acestor infecții în rândul dobrogenilor.

La Fundaţia Baylor, procesul de testare gratuită include şi o componentă de informare. Beneficiarii programului de Consiliere şi Testare Voluntară află cum se pot infecta cu HIV şi hepatitele virale B şi C, cum pot preveni îmbolnăvirea şi dacă s-au aflat în situaţii de risc.

Dar munca noastră nu se oprește la depistarea și confirmarea cazurilor de infecții, ci ne străduim să oferim și îngrijire acestor pacienți. Spre exemplu, anul trecut, 480 de pacienţi infectaţi au fost preluaţi în îngrijire de echipa Fundaţiei, iar anul acesta încă  316 persoane.

În 2017, serviciul nostru de testare a fost solicitat mai mult decât de obicei: echipa Baylor a testat gratuit peste 3.000 de persoane. Cele mai multe au solicitat analiza pentru hepatita C, neştiind altceva despre virus decât că a provocat moartea unei artiste intens mediatizate în ultimele luni.

Sistemul de stat beneficiază în mod direct de sprijinul pe care pacienții cu hepatite virale îl primesc la Baylor

Baylor primeşte  lunar în îngrijire zeci de pacienți. Aproximativ jumătate dintre ei sunt diagnosticaţi cu boala cronică de ficat de mai mulţi ani. Cealaltă jumătate este reprezentată de cazurile noi, descoperite în cadrul programului propriu de testare gratuită.

„Pacienții adresează echipei noastre toate întrebările pentru care nu au primit răspunsul în sistemul public. Cel mai des, pacienții se întreabă de ce asigurarea de sănătate nu acoperă costul investigațiilor pentru diagnosticarea hepatitelor. Acest cost se ridică la 1.000 – 1.500 de lei , iar pentru unele persoane reprezintă un adevărat obstacol. De asemenea, pacienții îşi doresc să ştie de ce în Romania pot primi tratament fără interferon doar cei cu boala avansată de ficat, dar nu şi cei în stadii incipiente, aşa cum se întâmplă în alte ţări europene și așa cum recomandă ghidurile internaționale pentru hepatită C.

O altă problemă dureroasă este cea legată de direcționarea pacienților din sistemul de stat, în sistemul privat cu plată. Astfel, le este luat dreptul la asistență medicală subvenționată de stat, chiar și pentru puținele servicii care sunt în prezent acoperite de asigurarea publică de sănătate.

Toate acestea sunt întrebări care arată că slăbiciunile sistemului de stat afectează pacienții și trebuie corijate de către cei răspunzători”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, directorul executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră.

Pe de alta parte, medicii de familie sunt neputincioși în fața acestui fenomen. Ei nu pot prescrie analize gratuite pentru hepatită decât în cazul gravidelor și, deci, capacitatea lor de a face screening în rândul populației sau de a ajuta la diagnosticarea hepatitelor prin prescriere de analize gratuite, este sever limitată, depinzând exclusiv de interesul și bugetul pacientului.

„În Dobrogea, pacienţii din sistemul de stat sunt trimişi de către medicii lor de familie să se testeze la Baylor. Avem cereri foarte multe atât în Constanţa, cât şi în Tulcea. Din păcate, resursele financiare disponibile, dar şi timpul echipei Baylor, sunt limitate. Precizăm că acest program, ca de altfel întreaga activitate a Fundaţiei Baylor Marea Neagră, sunt susținute din fonduri proprii, din donații şi din sumele colectate din redirecţionarea impozitului pe venit şi pe profit. Fundaţia Baylor nu este susținută cu nicio sumă de bani din sistemul de stat”, a mai precizat Ana-Maria Schweitzer.

La rândul său, Mihaela Bogdan, coordonatorul Programului de Consiliere, Testare şi Îngrijire a Pacienţilor cu hepatite subliniază faptul că „pacientul cu boală cronică din România este resemnat pentru a mai lua atitudine față de sincopele din instituțiile care ar trebui să-l sprijine. În acest context, Baylor a decis să ofere beneficiarilor săi analize gratuite, consiliere psiho-socială şi ajutor pentru întocmirea dosarului în vederea obținerii tratamentului. În felul acesta, ne asigurăm că cel puțin pacienții care ajung la noi primesc un sprijin real”.

Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitei ne reafirmăm îndârjirea cu care acţionăm zilnic pentru a ne ajuta beneficiarii să elimine din viaţa lor virusul hepatitic. Pentru că avem convingerea că numai #ÎmpreunăEliminămHepatita.

Aflaţi mai multe informaţii despre testarea gratuită şi despre serviciile oferite de Fundaţia Baylor bolnavilor de hepatite pe www.fundatiabaylor.ro

***

Statisticile europene arată că România se află pe primele locuri la numărul de infecţii cu virus hepatitic B sau C.

Un studiu privind prevalenţa cazurilor de hepatite virale B şi C în Uniunea Europeană a concluzionat că ţările din sudul şi din estul UE înregistrează mai mulţi pacienţi cu aceste afecţiuni decât cele din nordul sau din vestul continentului. România este pe primul loc la cazurile de hepatită virală B înregistrate în rândul populaţiei generale, cu 4,4%, la polul opus fiind Irlanda, cu numai 0,1%. În cazul hepatitei virale C, ţara noastră se clasează pe locul al doilea, după Italia. În România, prevelenţa HCV este de 3,2%, faţă de 2.2% în Grecia, 2% în Slovacia şi 0,1% în Belgia.

Puteţi citi despre Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei accesând https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/07/28/ziua-mondiala-de-lupta-impotriva-hepatitei-03-38-22

#WorldHepatitisDay #ZiuaMondialaaHepatitei #BaylorBlackSeaFoundation #BaylorMareaNeagră #BaylorRomania #BIPAI #28iulie #eliminatehepatitis #nohep

 

Share

Articole similare