Ce am făcut în 2020

Începând de astăzi puteți citi despre activitățile derulate de Fundația Baylor Marea Neagră în 2020

Puteți afla cum:

  • tenacitatea și capacitatea de inovare au ajutat la adaptarea rapidă a serviciilor și la lansarea noului serviciu de teleconsiliere și telemedicină,
  • ne-au ajutat parteneriatele construite în anii precedenți să facem față testului de stres indus de pandemia de COVID-19,
  • ne-am reorganizat pentru a ne asigura că oferim servicii sigure pacienților care se prezintă la Centrul de Excelență Clinică al Fundației Baylor Marea Neagră,
  • am adaptat circuitele pentru noul context sanitar, implementând măsuri de triaj specifice, asigurând în continuare accesul pacienților cu infecții cronice la serviciile de medicină de specialitate: stomatologie, pneumologie, obstetrică/ginecologie, dermatologie, medicină de familie, testare voluntară și consiliere,
  • am reușit să menținem echipa completă.

Viitorii asistenți medicali generaliști contează în continuare pe oferta noastră educațională.  Cursul de puncție venoasă își demonstrează sustenabilitatea: criza sanitară provocată de virusul SARS-CoV-2 a afectat și elevii școlilor sanitare și studenții facultăților de medicină, care nu au mai putut efectua stagiile de  practică în spitalele partenere instituțiilor de învățământ. Fundația Baylor Marea Neagră le-a oferit o soluție de îmbunătățire a abilităților practice, prin sesiuni de lucru unu-la-unu cu asistente cu experiență.

O persoană își află statusul HIV, HVB, HVC la fiecare 30 de minute la Fundația Baylor România. Ne aflăm, din 2007, în prima linie în ceea ce privește diagnosticarea infecției cu HIV. Din 2009, programul de consiliere și testare voluntară a fost extins și pentru
hepatitele virale B și C.

Strategia Fundației Baylor Marea Neagră  de
„testare și tratare” își propune să crească numărul de persoane testate, al celor diagnosticate, determinând o scădere a prevalenței hepatitelor virale și o reducere a poverii sociale a bolilor hepatice cronice
în regiunea Dobrogea.

Speranţa de viaţă a unei persoane care trăieşte cu HIV, urmează tratamentul antiretroviral conform recomandărilor, are un stil de viaţă sănătos şi apelează la servicii de consiliere psihologică pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea de autogestionare a stării de sănătate o egalează pe cea a persoanelor care nu suferă de această infecţie cronică.

Mulți pacienți care trăiesc cu HIV, datorită tratamentului, își controlează foarte bine infecția, dar dezvoltă alte boli și au nevoie să fie consultați de alți specialiști. Cu cât acești pacienți înaintează în vârstă, cu atât nevoile lor de asistență de către cardiologi,  diabetologi, psihiatri, etc., devine mai importantă. De aceea condițiile de siguranță sanitară instituite la Centrul de Excelență Clinică al Fundației Baylor Marea Neagră s-au dovedit extrem de utile, acestea permițând echipei să răspundă nevoilor medicale și psihosociale ale pacienților înrolați în servicii de lungă durată.

Programul de îngrijire a pacienților cu hepatite virale, elaborat și perfecționat în mod susținut de-a lungul mai multor ani la Fundația Baylor Marea Neagră, oferă un model integrat de servicii care răspund nevoilor persoanelor diagnosticate.

Programul Fundației Baylor România acoperă lipsurile din sistemul public, fără a dubla servicii deja existente. Persoanele care solicită servicii de îngrijire pe termen lung la Fundația Baylor Marea Neagră ajung să îşi poată gestiona cu succes starea de sănătate. Programul nostru permite accesul pacienţilor la serviciul de navigare, la consiliere psihologică, asistenţă socială,  servicii medicale cum ar fi acoperirea costurilor cu analizele medicale pentru persoanele neasigurate sau care se află în situaţii economice precare.

Raportul anual 2020 este disponibil online aici

For the English version of the Annual Report 2020, click here

 

Share

Articole similare