Baylor, aliat în lupta împotriva tuberculozei

2016_June_BIPAI-Romania_SNP_235Anual, pe 24 martie celebrăm Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei (TBC). În 2017, sloganul manifestării mondiale este „Unite to end TB”/”Împreună pentru a elimina tuberculoza”.

Una dintre cele mai importante maladii mondiale, tuberculoza este combătută și prin serviciile oferite de Fundația Baylor Marea Neagră, obiectivul fiind de a preveni îmbolnăvirea de TBC a persoanelor care trăiesc cu HIV. Acești pacienți reprezintă o grupă la risc, iar prevenire este cea mai bună metodă pentru păstrarea stării lor de sănătate, a familiilor lor, dar și a întregii comunități.

„Fundaţia Baylor Marea Neagră desfășoară un program de prevenire a îmbolnăvirii de tuberculoză prin oferirea tratamentului profilactic, cu Izoniazidă, în mod gratuit, pacienților HIV-pozitivi care, în urma evaluării medicale sunt considerați la risc crescut de a face TBC. Suntem bucuroși că în ultimii ani cazurile noi de tuberculoză la pacienţii infectaţi HIV sunt în continuă scădere”, a declarat dr. Emanoil Vasiliu, medic pneumoftiziolog în cadrul Fundaţiei Baylor Marea Neagră.

În ultimii ani, sute de pacienţi au primit profilaxie pentru TBC în cadrul programului Fundaţiei Baylor Marea Neagră: în 2014 – 131 de pacienţi, în 2015 – 127 de pacienţi şi în 2016 – 104 pacienţi.

La nivel mondial, în 2015, 35% dintre decesele prin HIV s-au datorat TBC. Persoanele care trăiesc cu HIV au reprezentat 1,2 milioane (11%) din totalul cazurilor noi de tuberculoză.

România este una dintre ţările europene cele mai afectate de TBC. La finele anului 2015, la nivel naţional erau înregistrate peste 14.000 de cazuri de tuberculoză dintre care 12.001 de cazuri noi şi 2.240 de recidive. Anual, în ţara noastră se înregistrează peste 500 de cazuri noi de TBC cu rezistenţă la medicamente. Judeţul Constanţa se află pe locul patru la nivel naţional cu 505 cazuri noi te tuberculoză înregistrate în 2015, după Bucureşti, Iaşi şi Dolj. În 2016, România înregistra cea mai mare incidenţă a tuberculozei, de cinci ori peste media din Uniunea Europeană. Statisticile de anul trecut arată că ţara noastră înregistra aproximativ 20% din cazurile de TBC raportate în UE, în condiţiile în care deţine doar 4% din populația Uniunii.

Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei, marcată la 24 martie, evidențiază momentul din 1882 când Robert Koch a informat oficial comunitatea științifică internațională că a descoperit bacilul TBC.

Share

Articole similare