Am modernizat centrul de testare de la Tulcea

Persoanele din comunitate care solicită servicii la Centrul de consiliere şi testare voluntară al Fundaţiei Baylor din Tulcea vor putea beneficia de aceleaşi servicii de calitate într-un cabinet modernizat.

Ana-Maria Schweitzer, director executiv la Fundaţia Baylor, declară: „Faptul că am reuşit să finalizăm şi proiectul de investiţii derulat pentru igienizarea şi modernizarea Centrului de testare din Tulcea este un motiv de satisfacție pentru echipa Baylor. Contăm pe faptul că desfăşurarea activităţii într-un mediu sigur, curat şi modern va aduce beneficii importante atât pentru persoanele care solicită servicii de consiliere şi testare, cât şi pentru echipă.  

În derularea proiectului, ne-am concentrat pe îmbunătăţirea calităţii mediului în care se desfăşoară atât activitatea de consiliere pre şi post testare cât şi serviciul medical de recoltare şi procesare a probelor biologice. Doresc să evidenţiez cu acest prilej efortul făcut de echipa de testare pe durata lucrărilor: activitatea s-a desfăşurat fără întrerupere în Policlinică, calendarul de programări a fost respectat fără a fi înregistrate întârzieri sau amânări. Ne propunem să rămânem, pe termen lung, acelaşi partener pe care comunitatea poate conta, să contribuim la prevenirea transmiterii infecţiilor virale prin diagnosticarea precoce a persoanelor infectate cu HIV, VHB sau VHC.

La Baylor vin persoane care doresc să se testeze pentru infecţii virale grave. Faptul că activităţile de consiliere şi testare se desfăşoară într-un spaţiu adecvat, reflectă grija şi respectul cu care îi  primim pe toţi cei care ni se adresează.”

Fundaţia Baylor Marea Neagră a redeschis cabinetul la încheierea proiectului de igienizare şi modernizare.

Deschis în 2011 pentru a răspunde nevoii de servicii de consiliere şi testare voluntară a locuitorilor din nordul Dobrogei, Centrul de consiliere şi testare voluntară Baylor din Tulcea a trecut la începutul lui 2019 printr-un proces de igienizare şi modernizare. Fundaţia Baylor Marea Neagră a investit în acest proiect peste 25.700 de lei pentru lucrări şi achiziţii.

Ne dorim ca toţi beneficiarii serviciului de consiliere şi testare voluntară să fie trataţi în cele mai bune condiţii. Efortul financiar este unul important pentru organizaţia noastră. Centrul de consiliere şi testare voluntară a trecut printr-un proces detaliat de igienizare, reparaţii şi modernizare care, credem noi, a rezolvat toate problemele majore de siguranţă, confort şi igienă: au fost înlocuite uşile, ferestrele, pardoseala, pereţii şi tavanul au fost reparate şi zugrăvite iar mobilierul a fost înlocuit în totalitate.

Acesta este cel de al doilea proiect de investiţii derulat de Fundaţia Baylor în 2019: la începutul acestui an, Baylor a modernizat 2 din cele trei centre de consiliere şi testare voluntară, cel din Tulcea şi cel din Policlinica 1 din Constanţa. În acest moment avem satisfacţia că serviciul de consiliere şi testare gratuită, rapidă, confidenţială pentru HIV, VHB şi VHC se va desfăşura în condiţii care nu afectează demnitatea echipei de testare sau a beneficiarilor,” a declarat Mihaela Bogdan, director de programe.

Share

Articole similare